Saluti!

Sunt la treabă. Sorb cafea rece şi zac uitându-mă plin de speranţă la monitor.
Aştept ceva inspiraţie poetică pentru că am de transmis o blestemată de ofertă şi, nici dacă mi-ar zice unu „Epure, trimiţi oferta asta sau MORI!”, nu îmi iese scriitura. Un pic de intervenţie divină n-ar strica.
Tocmai din cauza asta, trag cu ochiul pe geam şi văd haosul din trafic. Lume disperată că s-ar putea să cadă ceva apă de sus… Iar eu sunt cu Iepurele.
Zâmbesc amuzat că s-ar putea să ajung acasă puţin leoarcă. Iar!

Ştiţi senzaţia aia, când te duci undeva şi ştii că ceva o să iasă nasol, dar nu ai de ales? Asta  mă face pe mine acum să mustăcesc.
Într-adevăr, afară totul este gri şi foarte gri. Deci, iar o să râdă soţia de mine.
Nu e panică. Păi suntem vikingi răi sau fete de pension?

Partea bună când mergi cu motocicleta prin ploaie este că te poţi uda doar până la un punct.
Asta ţine de treaba aia cu „comuniunea motociclist/natură”.
Din experienţă vă spun, dacă plecaţi la drum şi estimaţi ploaie, protejaţi cumva documentele importante pe care le aveţi asupra voastră. Mi s-a întâmplat că ajung acasă și să găsesc hârtiile murate în geantă. Pot să vă spun că mi s-a părut semi amuzant, chiar și atunci.
Însă prefer oricând ploaia în locul celor 40+ grade bucureştene.

Şi uite că aproape am scris o pagină despre posibilitatea teoretică de a mă uda în drum spre casă, în condiţiile în care mă gândeam că o vă scriu despre cam cât de proastă îmi pare acum ideea de a transforma în stilul BRAT o  motocicletă banală rău.

Dar, vă promit că o să scriu un blog pe această temă.

Pace!

Notă către mine:
1. Angajează o domnişoară respectabilă care să însufleţească atmosfera şi să facă, opţional, cafea.
2. MLM MLM MLM.