Fiecare cetățean este direct și nemijlocit răspunzător de modul în care arată.

Teoretic, este posibil să slăbești fără să topești o mare sumă de bani. Poți trăi cu grâu încolțit crescut pe balcon după ce faci o sută de ture în jurul blocului pentru a evita sala de fitness. Apoi, pregătești caserola pentru prânzul de mâine, pentru că săritul peste micul dejun n-a omorât pe nimeni. Și nici nu îți rămâne o ditamai chiuvetă de vase murdare. Dar, măcar, ești slăban.    

Însă, stilul acesta nu este viață. Decât să ajungi nefericit încercând să fi sănătos, mai bine trăiești gras și fericit, nu? Viața este prea scurtă. 

Totuși, începând de pe la 30 de ani, metabolismul încetinește. La unii, se târăște. Atunci, trebuie să reduci aportul caloric până ți se transformă viața într-un festival anorexic.

Ideal, cineva care face mișcare rezonabil are nevoie trei mese și două gustări pentru un metabolism corect. Când ai un deficit caloric, corpul înfometat atrofiază masa musculară.

Eu, după facultate, eram în parametri. În infinita mea înțelepciune, stilul meu de viața cuprindea Coca Cola la pet, Lucky Strike cât cuprinde și o (1) masă respectabilă. Seara.

În ultimii 15 ani +/- am fluctuat între 78kg și 105 kg la cincinal. Cu sfială, mă consider o autoritate. 

Articolul acesta își propune să îi facă pe unii să se simtă aiure și să ofere o altă perspectivă asupra traseului care i-a adus în acest punct. Unii sunt leneși. Punct. În alte cazuri, este vorba de voință. Sau, mai degrabă, lipsa ei. Voința poate fi antrenată. Dar costă. Ține de priorități. Sigur că poți fi gras cu priorități. Alte priorități. 

Nu trebuie să trăiești cu orez și fasole. Dacă doar asta ar fi varianta, aș alege liniștit să stau gras și fericit.

Totuși, un corp sănătos necesită investiție. Și răbdare.