Saluti!

Azi vă spun impresiile mele de entuziast la prima întâlnire cu un H-D.

Afară plouă pașnic, dar sunt destul de determinat și nu bag în seamă. Iau în primire H-D-ul care mi se alocă, model Iron 883.

Până să apară H-D Street 750, Iron 883 era model entry-level, ca putere, dar și ca preț.

Este o mobră care are 46 de “cai frumoși” și un cuplu motor de 70Nm@3.500rp. Nu este spectaculos, dar e JOS. Și pentru asta pot să spun doar “me like it long time”.

Finisajele sunt corecte, de calitate și nu îți lasă senzația că este un model poporean.

Prima senzație la contactul cu ea este: Să-mi trag una, nu încap!

Obișnuit cu alt tip de mobre, am găsit un pic imposibilă poziția rider-ului. Dar nu puteam să le zic ălora că eu nu mă mai dau că nu-mi găsesc o poziție naturală. Pffft…. Vikingii răi nu renunță!

Pornit la drum, realizez: D’oh! Ești pe Harley. NU pe Suzuki-ul tău. Vă spun asta pentru că mi-am dat seama că este, în universul ăsta pe care îl ocupăm, practic IMPOSIBIL să strângi rezervorul unui H-D cu genunchii. Când am realizat asta, planetele s-au aliniat și am început să savurez experiența.

Și încă ceva neprețuit: Momentul acela când cauți scărițele cu vreo 30 de cm mai în spate și realizezi că nu sunt acolo!

Mobra asta este făcută pentru vâjâiala în oraș. Agilă și ușoară, cu un cuplu suficient pentru depășiri necrispate. Face ca un tractoraș la relanti și când ții gazul constant, excepția fiind când este în sarcină și urcă în trepte.

Ca urmare, atunci când vibrează… cred că așa te simți când ești pe sybian. /wink

Dezvantajul: în oglinzi este o dileală tremurată. Vezi că vine ceva, dar nu îți dai seama ce!

Sunetul este specific Harley-Davidson, iar feeling-ul… trebuie să încerci, frate! Altfel, sunt doar vorbe.

Și chiar dacă aș găsi cuvinte meșteșugite, tot nu v-aș spune.

Mergeam prin ploaia măruntă și zâmbeam, gândindu-mă că a merge așa pân’ la orizont și înapoi.

Au trecut 3 ore și încă mustăcesc satisfăcut.

Este tipul de mobră care nu te inspiră, dar te cucerește!

PACE!