Stomatologia este ramura medicinii care progresează spectaculos şi care de la cleşte, polizor şi freză a ajuns să fie practic o subramură a geneticii.

Cum poate să fie altfel când afli că „bio dinţii” au început să înlocuiască clasicul implant dentar  Că cercetătorii au reuşit să creeze „dinţi hibrid” combinând celule din gingia umană cu celule stem din dinţii unui şoarece.

Oamenii de ştiinţă speră că dinţii crescuţi în şoarecii de laborator să deschidă calea spre eliminarea protezelor şi înlocuirea lor cu dinţi noi, crescuţi direct în gura pacientului. Amestecul de celule provenite de la şoareci şi de la oameni a fost transplantat în rinichii şoarecilor adulţi şi s-au dezvoltat în structuri identice dinţilor, cu smalţ şi rădăcini.

Îţi poţi da singur seama de ritmul în care descoperirile ştiinţifice îşi fac loc şi  în medicină şi nu te întrebi decât cât va mai dura pentru ca zirconiul material inovator, acum în stomatologie, să dispară din actualitate. Mai ales fiindcă de abia ţi-ai pus de coroană de zirconiu şi că toţi cunoscuţii te consideră plin de fiţe.

Dar acum zirconiul este un material răspândit şi considerat cea mai viabilă opţiune, asta deoarece deşi este  încă un material destul de scump şi mai puţin accesibil,

Zirconiul are, la momentul de faţă multe avantaje, din care amintim aici:

  •  Este foarte rezistent la forţele masticatorii şi uzură, fără un risc major de fractură.
  • Pe lângă faptul că este foarte durabil, are şi o culoare albă şi o foarte bună transluciditate asemănătoare dinţilor naturali, ceea ce îl face şi un material foarte estetic. Prin absenţa structurii metalice interne, lumina trece prin material similar trecerii prin dintele natural şi este reflectată la fel, ceea ce este foarte important în cazul restauraţiilor frontale.
  • În plus, lucrările dentare din Zirconiu sunt realizate de către computer prin tăierea unui bloc solid de oxid de Zirconiu cu o precizie foarte mare.

Această tehnică se numeşte tehnologie CAD-CAM de frezare computerizată.

  • Un avantaj foarte important este lipsa coroziunii în timp, deci nu apar nici reacţii iritante gingivale la metalul clasic, dar nici gustul metalic ce poate apărea la lucrările clasice, mai ales după un număr de ani.
  • Lucrările dentare din Zirconiu sunt chiar mai uşoare decât cele pe suport metalic, aşa că disconfortul pacientului este mult mai mic şi acesta se acomodează mai repede cu noua lucrare, mai ales dacă vorbim despre punţi dentare cu mai multe elemente.
  • Zirconiul este termoizolant, aşa că variaţiile de temperatură nu sunt transmise pulpei dentare, scăzând astfel riscul de apariţie al unei eventuale inflamaţii pulpare pe viitor.
  • Fiind un material biocompatibil şi bioinert, el este foarte bine acceptat de către organism şi riscul de apariţie a reacţiei alergice la el nu există.

Bineînţeles că de acum având toate aceste informaţii, în bagajul tău de cunoştinţe nu îţi mai doreşti decât să găseşti un dentist bun.

Dar chiar şi pentru asta trebuie să începi să te documentezi asiduu online, la  prieteni, colegi sau rude fiindcă malpraxisul este (din păcate), tot mai des întâlnit şi nu ai vrea ca tu şi dantura ta să ajungeţi pe mâna unuia care habar nu are de stomatologie. Dentistul nu ţi-l iei de azi pe mâine ci trebuie să fi avut o relaţie medic – pacient deoarece dentistul trebuie  să cunoască în detaliu evoluţia şi traseul tău medical.

Un stomatolog trebuie ajutat ca să te ajute, adică şi tu trebuie să ai o minimă şi elementară igienă orală şi să mergi la controalele periodice obligatorii, chiar dacă nu te doare nimic, sau mai ales dacă nu te doare nimic, fiindcă este mult mai uşor să tratezi o carie aflată în stadiu incipient decât una care s-a extins şi la alţi dinţi care ar fi putut fi salvaţi.

Dentistul este cel care îţi poate reda zâmbetul pierdut, este cel care te ajută să îţi recapeţi  funcţia masticabilă şi cel care îi redă încrederea în tine dar asta atâta timp cât şi tu ai încredere în el.

Aşa că sfatul nostru este să nu mai amânaţi acea vizită pentru controlul dentar periodic şi faceţi-vă chiar acum o programare la medicul dumneavoastră stomatolog fiindcă, aşa cum am spus, trebuie să îl ajutaţi şi dumneavoastră pentru ca el să vă poată ajuta !!!

dr-aristide
dinţi dr. Aristide
Să vorbim un pic despre „dinţi hibrid”. 
Etichetat pe: