Nuroc!

A venit momentul acela magic în care eu vă povestesc despre ceva util și, probabil, nou din PNDR 2014-2020.
Astăzi, pe scurt, despre submăsura 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale pe care, până la sfârșitul lui octombrie, minunata Agenție pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a activat-o.

sM 6.2 este una din cele realiste, utile și accesibile. Și nu spun asta doar ca să umplu pagina cu text. Cine nu mă crede, îl invit să consulte site-ul AFIR.
Să zicem că ești țăran și vrei să finanțezi un cabinet veterinar, o pensiune sau o linie de fabricare a peleților. Atunci sM 6.2 reprezintă o variantă pe care poți să o consideri pentru că valoarea sprijinului este de 70.000 euro/proiect, în anumite condiții.
Și pentru glumeți, când spun țăran nu mă refer la țăranul de oraș, ci la cetățeanul care își desfășoară activitatea la țară și pe care vrea să o diversifice prin înfiinţarea unei activităţi non-agricole.
Alături de fermieri, micro-întreprinderile/întreprinderile mici existente/nou înființate reprezintă cele 3 tipuri de solicitanţii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin sM 6.2.
De reținut că acestea, atât micro-întreprinderile, cât și întreprinderile mici, trebuie să fie înregistrate (sediul social) şi să activeze (punct de lucru) în mediul rural.

Noutatea este că sunt finanțate toate cheltuieli care au legătura cu proiectul pentru care s-a obținut ajutorul financiar nerambursabil, “indiferent de natura acestora”, inclusiv achiziţionarea de terenuri.
În altă ordine de idei, cheltuielile neeligibile sunt cele precizate în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014- 2020 (PNDR).

În încheiere, țin să precizez că pensiunile agro-turistice vor respecta toate exigențele și rigorile normele de clasificare prevăzute în Ordinul nr. 65/2013.
Și NU, nu este o idee isteață să-ți modernizezi proprietatea de la țară pentru a activa ca pensiune, dacă nu ai de gând s-o faci, indiferent ce-ți insinuează unii deștepți din piață!

Pentru fane și curioși, aveți întregul articol pe site-ul cppue.ro.

Pace!

sM 6.2 – Cu diversificarea la sat
Etichetat pe:                    
Loading Facebook Comments ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *