Nu’roc.

A venit rândul unui nou articol despre frumosul PNDR. Sau articolul este frumos și PNDR-ul este nou?
Am ales să scriu despre sM 4.1 – Investiții în exploatații agricole deoarece, alături de sM 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, este o măsură interesantă și abordabilă, din punct de vedere al valorii finanțării nerambursabile acordate și a procentului de cofinanțare.
Restul submăsurilor lansate pănă acum pe PNDR mi se par pentru pasionați. Ca să mă exprim elegant…
Programul Național pentru Dezvoltare Rurală – PNDR prin sM 4.1 – Investiții în exploatații agricole oferă fermierilor posibilitatea să își doteze fermele cu utilaje şi echipamente performante sau să modernizeze exploataţiile agricole, sporind astfel competitivitatea acestora.
Ajutorul financiar nerambursabil este destinat fermierilor care doresc sa realizeze investiții în sectorul agricol prin construire sau modernizarea fermelor, de exemplu.
Conform Ghidului, fermieri sunt persoanele fizice sau juridice sau un grup de persoane fizice sau juridice, indiferent de statutul juridic pe care un astfel de grup și membrii săi îl dețin în temeiul legislației naționale, ale căror exploatații se situează pe teritoriul României și care desfășoară o activitate agricolă, cu excepția persoanelor fizice neautorizate.
Ca să nu avem discuții ulterior, trebuie să menționez că nu sunt eligibile, spre exemplu, achiziția de clădiri sau terenuri neconstruite, de echipamente second-hand sau non-EU, de mijloace de transport pentru uz personal, dar nici cheltuieli efectuate în afara contractului de finanțare sau care fac obiectul dublei finanțări.
Dacă vă interesează subiectul și doriți mai multe informații despre avantajele și constrângerile sM 4.1 – Investiții în exploatații agricole, am publicat deja un articol pe CPP UE – Centrul de Pregătire Profesională pentru Uniunea Europeană.
Totul ca dumneavoastră să puteți înțelege exprimarea neprietenoasă a Ghidurilor și să puteți face niște business plan-uri finanțabile, dar mai ales realizabile cu ajutorul fondurilor europene.

Pace.

Investim în ferme cu sM 4.1?
Etichetat pe:                    
Loading Facebook Comments ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *