Nu’roc!
Nu știu cum să vă spun, dar azi este o zi foarte… urâțică. Bine că nu plouă; era nasol dacă ploua!
Ce dume am azi. Sper că nu facă sens doar în capul meu.
Serios. Nici nu trebuie să mă uit pe geam, că-mi dau seama că e, așa, un pic de ploicică. Iar eu am plecat de acasă cu Iepurele, în ciuda faptului că doamna mea m-a avertizat. Nu e panică. Sunt un viking dur! #meanmug
Rain ain’t got shit on me!
Dacă tot este o zi superbă și motoarele zburdă libere pe bulevarde scăldate de razele blânde ale soarelui, am decis să vă povestesc frumoasa etapă a înmatriculării motocicletei, când DUCATI-ul a devenit Iepurele meu.
Trebuie știut că ai la timp 30 de zile în care poți să înmatriculezi legal agregatul. Deci, nu sunt motive să te precipiți.
Dacă planifici cum trebuie, acest demers se poate realiza într-o singură zi. Sau, mai lax, în două.
1. Prima grijă este să faci o programarea la Registrul Auto Român (RAR). Programările se fac on-line sau telefonic. Eu am sunat la RAR Voluntari și am reușit o programare care îmi convenea.
Am ajuns în ziua și la ora stabilite în programare la sediul acestora din str. Bârsei, Voluntari.
Partea proastă a fost că am intrat cu o întârziere de aproximativ 30 min. Partea bună este că așteptarea rezultatelor și actelor a durat mai puțin decât îmi aduceam aminte. Autentificarea motocicletei a fost 107 RON, bani pe care i-am achitat la casieria lor, de unde ulterior am ridicat Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV) și Certificatul de Autenticitate.
Deci, una peste alta, RAR-ul a fost o experință ok.
2. Cele două dosare, unul pentru Taxe și Impozite și unul pentru înmatriculare, le am făcut cu ajutorul unui birou de copiat acte. Dar vă spun sincer că, dacă ești organizat și nu te grabești, se pot face în regie proprie. Eu am preferat să plătesc aproximativ 30 de RON, pentru că eram în criză de timp. Tot aici poți să închei o asigurare obligatorie tip RCA pentru care eu am plătit 165 RON pentru o perioadă de 6 luni.
3. Pentru sectorul 2, taxa de înmatriculare a fost de 60 RON și se poate plăti la Oficiile Poștale sau la Taxe și Impozite, unde am completat și o declarație de impunere.
Taxa pentru certificat de înmatriculare este în valoare de 37 RON și se poate plăti la CEC.
4. Cu dosarul complet, poți merge la DRPCIV Pipera ca să depui actele în vederea înmatriculării. Dacă dorești o plăcuță cu număr de înmatriculare personalizat, aici plătești cei 62 RON sau 17 RON dacă iei numărul care îți este atribuit.
În cazul în care fostul proprietar a dorit să își păstreze numărul de înmatriculare, trebuie să aveți dovada faptului că a plătit rezervarea acestuia.
Sincer vă recomand să veniți la DRPCIV spre sfârșitul programului: lume mai puțină și angajați mai relaxați. Reversul este că nu mai poți lua talonul și numerele în aceași zi.
Dar eu am preferat așa, decât să stau la niște cozi epice, deoarece sistemul de bilete de ordine nu le mai funcționează.
Experiența asta nu mi-a lăsat un gust amar, deși avea potențial: drumuri la RAR, CEC, Poștă, Taxe și Impozite, DRPCIV.
Ca să sintetizez, în 2015, pentru înmatriculare unei motociclete în București îți trebuie:
1. Taxa de înmatriculare;
2. Taxa certificat de înmatriculare;
3. Cerere către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor;
4. Fișa de înmatriculare avizată de Direcția Taxe și Impozite;
5. Cartea de Identitate a Vehiculului, original și copie;
6. Contract de vânzare-cumpărare, original și copie;
7. Certificatul de Inspecție Tehnică Periodică;
8. Certificatul de Autenticitate;
9. Copie după asigurarea obligatorie;
10. Copie după Cartea de Identitate a cumpărătorului;
11. Copie după Cartea de Identitate a vânzătorului;
12. Copie după chitanța cu care a rezervat numerele fostul proprietar, dacă este cazul
Iar costurile, în cazul meu, s-au ridicat la 461 RON, după cum urmează:
• organizare dosar birou acte – 30 RON
• autentificare RAR – 107 RON
• asigurare RCA = 165 RON/6 luni
• taxa de inmatriculare = 60 RON (la Financiar/Poștă)
• taxa talon = 37 RON (la CEC)
• plăcuța de înmatriculare – 62 RON (la DRPCIV Pipera) – preferențiale.
Asfalt uscat!