Nuroc.

Acum ceva vreme vă spuneam că una dintre activitățile în care sunt implicat este activitatea de formator/trainer.

Este o activitate plăcută dacă îți place. Dacă nu… nu este! O să citiți mai târziu de ce spun asta.

Aici vorbim de opțiuni: ALEGI să împărtășești cu un public, dispus să te plătească și să te asculte, fragmente din experiența ta profesională; nu cred că interesează pe cineva experiența ta de colecționar mediocru de timbre obosite sau de jucător de tabinet  din liga județeană.

Nu este vorba de capacitatea de a livra conținut valoros, ci de dorința de a o face.

Dacă nu vrei o carieră în formare profesională și, totuși, o faci, înseamnă că nu ai niciun pic de respect pentru timpul și banii celor cărora te adresezi.

Iar timpul este o resursă extrem de limitată și foarte mulți oameni pur și simplu îl prețuiesc.

Recent am participat la un curs în calitate de cursant și, având în vedere și noua mea valență de formator, am privit cu un ochi critic prestația lectorilor.

În consecință am desprins niște “calități” de care nu ai nevoie pentru a livra un curs interesant unui public interest:

– Dacă ocupi toată dimineața cu un “joc de rol” , este util și indicat să evidențiezi concluziile care se desprind în urma aplicației practice.
– Oricât de interactiv este cursul/seminarul/workshop-ul pe care îl susții, nu este admisibil să cuprindă doar parte practică dintr-un motiv simplu: la evaluarea finală, la modul onest, nimeni nu o să poată răspunde întrebărilor din chestionar.
– Indiferent cât de popular sau de divă te crezi, nu te adresezi cursanților, gen: “hai, gata!”, “e bine! Ai reușit să-ți notezi numele.”. Dacă totuși nu te poți abține, nu uita că acești cursanți te vor evalua în chestionarele finale și nu cred că vrei calificative proaste.

Și din aceste motive, uneori consider că este potrivit să livrezi cursul alături de un co-trainer pentru că nu se știe când poți avea o scăpare și este nevoie de cineva care să-ți salveze ziua sau, de ce nu, chiar reputația. 

 Pace!