Un demers onorabil, programul Start Up Nation România propune fonduri nerambursabile de până la 200.000 de lei, dacă:
– exiști organizat ca SRL, SRL debutant sau cooperativă;
– ești înființat după 30.01.2017, intrarea în vigoare a OUG nr. 10/2017 și nu ai datorii de la această data până în prezent;
– prezinți cod CAEN eligibil;
– angajezi cetățeni din categorii defavorizate.
Dintre cele mai importante cheltuielile eligibile prevăzute prin programul Start Up Nation, în afara de clasicelor echipamente, IT, mobilier, birotică, pagină web, etc. avem și autoutilitare, salarii, chirii aferente spaţiilor dedicate desfășurării activității.
Ca să sintetizez, profilul candidatului perfect pentru obținerea finanțării este: firmă nouă, înființată după 30.01.2017, care activează în domeniul IT, angajează și păstrează cel puțin 3 persoane din categoriile defavorizate, iar echipamentele reprezintă cel puțin 50% din valoarea finanțării, obținând astfel 100 de puncte în evaluare, după cum urmează:
- IT – 45 de puncte,
- cel putin 3 angajați – 25 de puncte,
- categorii defavorizate – 20 de puncte,
- dotări de minimum 50% din valoarea finanțării – 10 puncte.
Ce nu se precizează explicit este faptul că beneficiarii trebuie să realizeze cheltuielile urmând a se deconta cheltuielile eligibile ulterior, iar regiunea București – Ilfov nu este eligibilă, desi este precizat că pot beneficia de finanțare societățile care “sunt înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului, au sediul social/punct de lucru şi îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României”.
Mai multe informații aveți prezentate în articolul publicat pe site-ul CPP UE – Centrul de Pregătire Profesională pentru Uniunea Europeană.